Ploaia coboară ca furnicile roșii,
fiecare sărind pe fereastra mea.
Furnicile au dureri mari
și ei strigă când lovesc
ca și cum picioarele lor mici ar fi numai
cusute și capetele lipite.
Și oh, îmi aduc în minte mormântul,
atât de smerit, atât de dispus să fie bătut
cu scrisorile sale groaznice și
corpul intins pe dedesubt
fără umbrelă.
Depresia este plictisitoare, cred
și aș face mai bine să fac
niște supă și aprind peștera.
vezi mai multe poezii de: Anne Sexton
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.