Și așa sună ei din
clopote-n Bedlam
și asta-i doamna-cu-clopotul
care vine marți dimineața
să ne dea lecții de muzică
și fiindcă îngrijitorii te fac să te duci
și fiindcă ascultăm din instinct,
ca niște albine prinse în stupul greșit,
noi suntem cercul doamnelor nebune
care stau în salonul ospiciului
și zâmbesc femeii zâmbitoare
care ne dă fiecăreia un clopot,
care arată spre mâna
în care-mi țin clopotul, mi bemol,
iar asta e rochia gri dinspre mine
care mormăie de parcă ar fi special
să fii bătrân, să fii bătrân,
iar asta e fetița gârbovită ca o veveriță
de cealaltă parte a mea
care-și trage de firele de deasupra buzei
care-și trage de firele de deasupra buzei întruna,
și așa sună cu adevărat clopotele,
la fel de senine și curate
ca o bucătărie funcțională,
iar acesta e clopotul meu mereu răspunzând
mâinii mele ce răspunde doamnei
care arată spre mine, mi bemol;
și chiar dacă nu ne folosește la nimic,
ei îți spun să te duci. Și te duci.
Traducere de Cătălina Matei
vezi mai multe poezii de: Anne Sexton
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.