răsună țărâna în care viața-ncepe și se termină
cu țipete neauzite călcând pragul melancoliei.
dispreț pentru veșnicia efemeră
ce se-nalță-n spiritul ce a uitat să trăiască.
am rupt florile răsăritului, iubito,
și de aceea soarele nu mai apare
pe strada noastră.
dar, oh, stai liniștită,