Sub genele-apretate de vântul molcom, greu,
L-a-nchis pentru o clipă pe bunul Dumnezeu
Şi totuşi a călcat-o cu iarna în copite.
Sub sfintele ei moaşte, sub moaştele ticsite,
Din tigva de copil cu ochiul încolțit
Creștea zbârcită luna, cu gulerul zbârcit.
Miresele mai sunt virginele tăcerii,
Apropiate-n blana lupoaicei primăverii.
Mai sunt, mai sunt, dar ea, prin vântul suliţând,
Departele-şi îngroapă în pântecul lui blând.
Cine mai eşti? Ce sunt? E linişte şi eu
Tot linişte mai sunt. Copiii goi, mereu,
Își destrămau prinsoarea edenului de iad
Şi-acum toți albii mării în mine, rânduri, cad.
25-26 aprilie 2017, Constanţa
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc
lorena.craia (autor)
duminică, 03 februarie 2019
Frumos!
gabrielaa
duminică, 03 februarie 2019