Un gudurat pe lângă vechi picioare
E visul care-l ține să nu cadă
În moartea prinsă, ca un scai, de coadă
Și-i bântuie bătrâna așteptare.
Biet Argos, asmuțit în Iliadă
De mușcătura-adâncă din războaie,
De Calul preschimbat în hudubaie
Spre gloria pe trepte de Eladă!
Îi pâlpâie privirea și, orbește,
O umbră-a osului golit se-ngână
Cu dorul după mâna cea stăpână
Ce strânge-n ea alintul, când plesnește.
Sunt pași sau vânturi răscolind gunoaie...
Îngemănați, Thanatos și Ulise
Îl mângâie și îl înalță-n vise
Din trupu-i osândit, de jigăraie.
*Argos - câinele lui Ulise. L-a așteptat pe Ulise până în ultima clipă a vieții, abandonat, neglijat. Și-a dat duhul imediat ce stăpânul lui a ajuns acasă, după 20 de ani.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.