În corpul meu trăiește poezia,
Ca-ntr-o arhivă veșnic încuiată –
Observator, când ochiul se dilată,
Ascet, când îi zâmbește fantezia.
În cimentarea versului din miere
Stau oasele copilului ce crede
Și fuga de adult, cu sprint de iede,
Prin lumea transformată în părere.
Pe paginile pielii stă fiorul
Acelui vânt ce-a traversat tot gândul,
Sălbăticia clipelor de-a rândul,
Prea țintuite-n aripă, cu zborul.
Pe rafturile-nalte dorm atomii,
Cei ancorați în muza infinită,
Robiți de tresărirea-ncremenită
În freamătul ce înflorește pomii.
Din când în când, vin îngerii s-adie,
La tâmpla mea, un glas nocturn de flaut,
Și-atunci, în mine, adâncime caut,
S-o umplu cu fântâni de poezie.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.