Pe șesul cenușiu, prin sclipitor noroi,
Se mișc-ursuzi, cu pași înceți, greoi,
Prin stuful de la margine de baltă.
Noroiul încă jilav, în apus,
Le dă un luciu straniu, de nespus,
De monștri-aduși din lumea cealaltă.
-Și-amurgul pe spinări li se răsfrânge,
În fulgerări și străluciri de sânge,
Cu pași trândăvi, cu cozile pe spate,
Pășesc încet prin trestiile uscate,
Nostalgice, posace animale,
Sătui de streche, de zăduf, de muncă,
Din când în când, priviri piezișe-aruncă
Peste pustia luncă
Și-n ochii lor adânci, neghiobi,
Se oglindesc mocniri pustii de robi;
Aprinse zări de-amiezi caniculare,
Tristeți și-ntunecimi fără hotare
Și-așa cum trec,
Greu,
Unu ca celalt,
Par statui reci, tăiate în bazalt,
Par statui grosolane și masive,
De crunte animale primitive
Și când peste mocirlele de fier,
Multicolore raze trec ușor și pier,
Se mișcă-ncoace-ncolo-ncetișor,
Prin negurile parcă împrăștiate,
Din nepătrunsa noapte ce e-n ochii lor.
vezi mai multe poezii de: Aron Cotruș
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.