Io,
Pătru
Opincă, țăran fără țarină, plugar fără plug, ciurdar fără-o vită, îmi duc viața năcăjită fără strâmbătăți și vicleșug și brusul de mucedă pită mi-l plătesc cu sânge din belșug
O vorbă a mea-i ca o mie, am slujit cu cinste și-omenie
satului și împăratului,
de sărac ce-s, toți câinii mă latră și noaptea, când pe uliți trec domol, nu mă așteaptă pe nici un podmol fete mari cu țâțe ca de piatră
sapa mea mușcă, rupe adânc
dar nu-mi aduce nici doară cât mâne
la secere nime nu se ia cu mine la-ntrecere, coasă ca a mea în țara toată nu e, sprintenă trece prin ierburi ca de cuie..
rânza mi-e goală, blidul la fel, dar grâul crește drept ca de-oțel, să se-mbuibe din el groful
putred, ciocoiul mișel
Io,
Pătru
Opincă
ce-ntre-atâtea moșii n-am doar o șirincă, înfrunt strâmbele legi și năpasta și-n răzmerița
ce-n mine crește, sudui vârtos, mocănește, și scuip pe toată rânduiala asta!
noi le-am proslăvit frumusețile-n cântece
și le-am cunoscut sufletul și furtunile mai bine
ca orișicine
în haiducie grea or doinind domol după oi, nimenea pe lume nu i-a cunoscut și îndrăgit ca noi.
De-acest mănos pământ dacoromân, cine-ar putea, mai mult ca noi, să spuie
c-al lui e?!..
Cine l-a arat
din începutul vremilor, neîncetat?
cin' l-a sămânat?
cine i-a fost slugă și stăpân?
care dintre neamurile vechi și noi
are îngropați în sânul lui ațâți eroi?
a cui doină de veacuri pe-aicea plânge?
cin' l-a apărat mai dârz de-al năvălirilor puhoi
și l-a adăpat de-atâtea mii și milioane de-ori,
cu sânge
și sudori
ca noi?!
vezi mai multe poezii de: Aron Cotruș
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.