Cînd fruntea-n zbucium roşu-a copilului cu-ardoare
Imploră roiuri albe de vise vagi, tîrzii
La patul lui vin două surori fermecătoare,
Cu degete plăpînde şi unghii argintii.
Şi pun copilu-n faţa ferestrei larg deschise:
Văzduhu-albastru scaldă un vălmaşag de flori
Prin păru-I greu, în care cad stropi de rouă, li se
Preumblă mîini suave, dînd gingaşi, crunţi fiori.
Ascultă el cîntarea suflării lor confuse
De miere vegetaală ca purpura, ades
Curmînd-o şuieratul salivei de pe buze
Sau al săruturilor ce-ntruna le dau ghes.
Sub linişti parfumate, aude negre gene
Cum bat ; electrizate, dulci degete aici,
Sub unghii de regine, în cenuşia-i lene,
Fac să trosnească moartea păduchilor pitici.
În el se-nalţă, iată, un vin de Trîndăvie,
Armonică-n suspinde, putînd cădea-n delir;
Cu lenta dezmierdare, cum moare şi învie,
Dorul de plîns copilul si-l simte abitir.
vezi mai multe poezii de: Arthur Rimbaud
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mă bucură că vă hrăniți la astfel de izvoare Ioana, Maria! Cu drag.
Gerra Orivera
vineri, 05 iunie 2015
De acord cu tine Ioana :) toata stima Gerra
maria
vineri, 05 iunie 2015
Minunata lectura de vineri seara cum numai pe poetii nostri gasesc. Va multumesc tuturor
ioana
vineri, 05 iunie 2015