Porumbeilor care tremură în câmp, printre pomi,
Vânatului care, către noapte, aleargă în cete,
Jivinelor apei, dobitoacelor supuse de om
Şi ultimilor fluturi, – chiar şi lor le e sete!
Dar să te topeşti unde se topeşte, stingher, acest nor
– O, blagoslovit de atâta răcoare! –
Şi să¬-ţi dai duhul în viorelele astea, ale căror zori
Împovărează aceste păduri seculare?
vezi mai multe poezii de: Arthur Rimbaud
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.