Rămase drept Preadreptul în omoplaţi, solizii,
Îl aurea pe umăr o rază; reci sudori
M-au prins : “Vrei să vezi oare străfulgerînd bolizii ?
Să-asculţi, stînd în picioare, în zumzet curgător
Cum umblă Căi lactee şi, -n roi, asteroizii ?
De ale nopţii farse e capul tău pîndit,
Preadreptule ! Să-ţi afli un coperiş ! Zi-ţi ruga,
Cu gura în postavul cu-ncetul izbăvit ;
Izbindu-ţi ostiarul vreun rătăcit dînd fuga,
Zi : Frate, mai departe te du, sînt schilodit !”.
Rămase drept Preadreptul în spaima albăstrie
A pajiştii de după ce soarele muri :
“Vrei din genunchiere să-ţi faci negustorie,
Bătrîne? Strainic sacru ! Bard întru a iubi !
Pe Munte-ai plîns ? Mănuşă pe mîini ţi-e mila ţie !
Pumn al cetăţii, barbă-a familiei, prea blind
Tu credincios : o, suflet în cupa de iubire,
De-orbire, maiestate, de tot ce este sfînt,
Preadreptul, tu fiară, scîrbavnic peste fire.
Eu sînt cel care sufăr, eu revoltatul sînt !
Neghiob ce eşti, în hohot să plîng, să rîd îmi vine
De-ale iertării tale nădejdi faimoase, vai !
Sînt blestemat, sînt palid, sătul, nebun ! Ştii bine,
Sînt tot ce vrei ! Dar, lasă, hai du-te, ce mai stai?
Preadrept încet la minte, de-a face n-ai cu mine.
Preadreptul eşti, în fine, Preadreptul ! Şi atît !
Tandreţea, raţiunea, ca, noaptea, cetacee
- E-adevărat – senin, se smiorcăie, încît
Tu te proscrii şi trăncăi o tînguire ce e
Pentru zdrobite cîrje cu cap cumplit de hîd !
Lui Dumnezeu eşti ochiul tu laşul ! Şi cînd toate
Reci tălpi divine-or trece pe ceafa mea, tot laş !
O, fruntea ta de lindini gemînd ! Atîţi Socrate,
Isuşi şi Sfinţi, Preadrepţi – dezgust ! atît îmi laşi.
Stimaţi pe Blestematul, stîlp nopţii-nsîngerate !”.
Aşa strigasem gliei şi calma noapte, -n toi,
Umpluse, albă, ceruri în timpul febrei mele.
Mi-am ridicat eu fruntea : pieri fantoma-apoi,
Ducîndu-mi de pe buze cuvinte-attît de grele…
- Vorbiţi, nocturne vînturi, cu Blestemul voi !
În timp ce, în tăcere, sub stîlpi de bolţi albastre,
Orîndul, veşnic paznic, comete alungînd
Şi-universale noduri, tumult fără dezastre,
Enorm, vîsleşte-natruna la ceruri ce se-aprind,
Din draga sa în flăcări lăsînd să curgă astre !
Să plece, cu ruşinea la gîtu-i drept cravată,
Tot rumegînd plictisu-mi, aşa de dulce ce-i
Ca zahărul ce zace pe o măsea stricată
- Precum căţeaua după-un asalt de dîrji căţei,
Lingîndu-şi fundul care ceva din maţe-arată.
Ce mai vorbea de milă spurcată şi progress…
- Urăsc toţi ochii ăştia ca de chinezi cu burtă.
Ce mai cîntase : nana, ca pruncii ce dau ghes
Să moară, idoţii blînzi în cîntare scurtă :
În voi, de stei, Preadrepţii, ne vom c…a expres !
vezi mai multe poezii de: Arthur Rimbaud
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu drag vin în mijlocul vostru cu tot ce pot dărui! Criticule, știi că nu lipsesc la întâlnirile de suflet, doar dacă n-am net! Cu drag!
Gerra Orivera
joi, 18 iunie 2015
Multumesc Gerra...pentru postare
Te imbratisez cu sufletul si te mai astept...
CRITICUL BLIND
joi, 18 iunie 2015
Cu drag!
Gerra Orivera
joi, 18 iunie 2015
Iti multumesc Gerra pentru aceasta poezie superba
Mari
joi, 18 iunie 2015