Din stâncă-n stâncă,
Din piatră-n piatră
Mă-nalț și încă
Mai pierd o vatră.
Rămâne visul
Căzut în minte
Ca paradisul
Numai cuvinte.
Fără pereche
Scriu căi încete
Pierzându-mi vechii,
Noii prieteni.
Din plâns în zâmbet,
Din râs în lacrimi,
Din simplu îmblet
Spre ceruri sacre.
Nou pasul pașii
Precis îi calcă
Și nu-s sălașe
De rugi și joacă.
Cărare-n munte
Fără de urme:
Nu trec trecute
Tălăngi de turme.
Și prind în mână
Doar bătătura
Sorbind Lumina,
Pierzându-mi ura.
Știind doar una -
Că drumul mai e
Cât urc întruna
În sus cu traiul.
Ca o minune
Mi-i vremea toată
Când piscu-a spune:
„Aici ești... gata...”
Nimic anume
N-am prins în viață.
Întreaga lume
Îmi este-n față.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc!
bragagiu (autor)
joi, 21 iulie 2016
Imagini in succesiuni ce obliga imaginatia lectorului.
estera
marți, 19 iulie 2016
O ascensiune reușită, chiar dacă presupune
riscuri, renunțări și în final „nimic anume ”.
Rămâne lumea și versul tău !
stefan doroftei doimaneanu
marți, 19 iulie 2016