Culoarea se-ascunsese de lumină,
Lumina se-ascunsese de un gând,
Ningea domol și nu era deplină
Nici ziua ce trecea, agonizând.
Părea tot cerul o ascunzătoare
A norilor tocmiți cu fulgi de-argint
Să nu se-arate razelor de Soare
Gătite-n straie noi, de hiacint.
Apusul tot se clătina-n derivă
Pe apa unei nopți cuprinsă-n vis
De o poveste-a cerului, naivă,
Scornită-ntr-un cotlon de Paradis.
Erau în ea atâtea ascunzișuri,
Încât ogarii zilei ce va fi
I-au înzestrat finalul cu fetișuri,
Spre-a o schimba când zorii vor sosi.
A revenit culoarea în lumină,
Lumina nu s-a mai ascuns de gând,
Ninsoarea s-a-ntețit în zi senină…
Doar clipele-s de nevăzut, trecând.
vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.