Să te opreşti din fuga toată
Şi să priveşti în jurul tău,
Aşa cum o făceai odată,
Când nu ştiai de stresul greu.
Să-ţi scalzi privirea în lumină,
Ca într-un şipot de cleştar,
Schimbând întunecata mină,
Simţind colpilăria iar.
Să crezi cu-adevărat în tine
Şi să refuzi să fii înfrânt,
Să crezi că totul va fi bine,
Vegheat de Dumnezeul Sfânt.
Când totul e atât de simplu,
Te-ntreb: De ce ne complicăm
Şi veşnic ne petrecem timpu’
Scrâşnind din dinţi, până „plecăm”?
vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.