Să fi fost vreun somn al timpului
în care tu
să nu-mi fi fost inimă?
Și... pârjolită,
inima mea să nu se bucure
că are o geamănă?
Acum știu.
Un duh a hotărât
să te-ntrupeze pentru mine.
Dar, mă gândeam...
Ce l-o fi supărat de-a întârziat
să mi te-aducă?
Îi lăsasem scris
pe sufletul meu strivit
să-mi scânteieze
o minune în palme
și... crezusem
că această foaie velină
a sufletului meu
s-a rătăcit,
sau că s-a zbătut nestatornică
între vânturi.
Era atât de târziu!
Dar s-a întors plină de razele
Soarelui din apus...
scrisă cu o poveste uimitoare.
Era povestea inimii mele,
în cuvinte perechi,
chiar dacă... atât de târzie...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.