Conștiență (Eszmélet) - Attila József
Adăugat de: haver

Traducere de Csata Ernő

1.
Aurora va dezlipi
cerul de pământ, la chemare
insectele, copiii,
învârtind, ies la soare;
aerul e plin cu boare,
avântul ușurimii!
Frunzele ivind, la noapte,
pe pomi, ca fluturii.
2.
Am visat-n albastru, galben,
roșu, picturi mâzgălite,
simțind ordine, din care -
n-a luat razna un firicel.
Visul, ca pâcla e în mine,
acum lume de fier avem.
Ziua, lună am în mine,
la noapte - am soare.

3.
Mănânc pâine, săracul,
caut prin suflete perfide
ceva sigur, decât zarul,
uneori pe gratis, liber.
N-a atins gura coaste fripte,
și inima copilașul -
simultan nu prind pisicile
șoareci, n-a fost cazul.

4.
Ca niște lemne despicate,
stau lumi suprapuse,
strânse, menținând apăsate
reciproc, așa ajunse,
toții stimulându-se.
Doar ce va fi e floare,
doar ce nu-s au tufe,
tot ce e, în bucăți să crape.

5.
La gară așa m-am turtit,
parc-am fost bucata de tihnă
sub un copac, de mult sădit;
cu buruiană pe limbă.
Pe paznic l-am pândit încă
după umbră, ce a sărit
pe vagoane, cu spaimă,
pe cărbunele umezit.

6.
Chinul am în mine, iată,
afară e explicația.
Arde - lumea e rană,
tu simți febra, emoția.
Prin revoltă ai robia -
scap, dacă nu faci casă
pentru confortul, lenevia,
unde un domn se așează.

7.
Am privit de sub noapte,
pe bolta de cer, rotițele -
trecutul țesea din ațe
fine de destine, lege,
și iar m-am uitat spre cer
din aburul de visare,
și am văzut pe pânză, peste
tot, fibre mereu stricate.

8.
Tihna m-ascultă - unu bate.
Caută-ți tinerețea;
Printre ziduri jilave
poți dori libertatea -
m-am gândit. Cum mă îndreptam,
stelele și Ursa Mare
strălucesc sus, ca o zăbrea
la temuta închisoare.

9.
Am auzit bocet de fier,
am auzit râzând aversa.
Văzând trecutul să se despice,
poți uita ideea;
cunosc doar iubirea,
cocoșat sub pătimire -
de ce face arme lumea,
cuget de aur din tine!

10.
Om e cel care nu are
în inimă mamă și tată,
c-a primit viața, care
e adaos până ce crapă,
și va preda totul, odată,
ca un obiect - ce are,
cel ce nu e nici popă,
nici zeu-n lumea mare.

11.
Am văzut fericirea,
ca moale, grea, bălană.
Și în curte, pajiștea,
cu râsul ei se joacă.
Culcând în baltă fină, caldă,
clipind, guițând spre mine -
și azi o văd ezitantă,
raza umblând printre fire.

12.
Stau lânga gară. Și văd
aci, multe trenuri ce duc
geamuri cu lumină
într-un întuneric de temut.
Așa-n nopți vesnice, demult
gonesc zile cu lumină
și stau-n fiecare eu,
tac și cotul nu se mișcă.






vezi mai multe poezii de: Attila József




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.