(Most fehér a tűz)
Consolaţi amurgurile-n suferinţă, şi draga mea e dintre ele
Cu tristele-i flăcări, goneşte cu hohot de plâns
Fuge-n faţa mea, am sărutat-o şi-n preajma noastră
timpul se afundă
într-o imensă tăcere
Dar încerc zadarnic cu mâna goală s-o apuc
Pe suprafaţa orbitoare a durerii
Curentul electric luminează în cimitire
Lacrimile noastre spală cristale negre
Nu avem cuvinte pe care le-am putea rosti
E incinerat şi restul de vis
Nu mai luminează decât speranţele întunecate ale criminalilor
Prostia goneşte-n faţa noastră cu trenul expres
Toate păsările au aripile retezate
E atât de inocentă ca fruntea albă a pietrelor
Şi întotdeauna îi spuneam Ria
N-avem nici rogojină ce să ne smulgă de sub picioare
Sărbătorile noastre zac leşinate
Cântă tristeţe pură
Mă culc aici, mi-e pernă luna
Cântă tristeţe pură
Mă culc aici, mi-e pernă luna.
Toamna anului 1924
vezi mai multe poezii de: Attila József
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Autorul nu este Ady Endre, ci József Attila.
haver
vineri, 25 octombrie 2019