(Mama)
De-o săptămână, îmi dau seama,
nu mă gândesc decât la mama.
C-un coş scârţâitor în braţe
urca rufe-n pod să le-agaţe.
Eram un ţânc ce-n gura mare
ţipa şi dădea din picioare.
Să lase rufele-mbibate,
pe mine să m-aburce-n spate.
Ea urca şi-n tăcere le-ntindea,
nu mă certa, nici nu mă privea,
iar rufele lucioase, foşnind
fluturau în tărie, plutind.
N-aş scânci, însă-i târziu deja,
acum văd ce uriaşă-i ea –
flutură-n cer argintul părului,
pune sineală-n apa cerului.
octombrie 1934
vezi mai multe poezii de: Attila József
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Autorul poeziei nu este Ady Endre, ci József Attila.
haver
miercuri, 23 octombrie 2019