Iubești atunci când ești grăbit de dorul
De-a te întoarce în același loc,
Sub greul cer al marelui noroc
De a găsi-n prezent tot viitorul,
Să furi lumina ușilor înalte,
Ce duc spre raiul cu zeești minuni,
Să-i dea fior ascunsei tale lumi,
Acolo unde trupul ți se zbate.
S-atingă hăul magicei corole
Fluturi ștrengari, zburdalnice roiri,
Ca-n lutul alb al strâmtei tale firi
Să cadă stele, vuiet de viole,
Cum cade asfințitul în povești,
Cu zborul către vis. Atunci iubești!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.