-Niciodată la marginea gurii tale
luna osândită la întuneric
numai teama de a se sfârși această realitate
teama de scenă pustie
teama de materia în care țipă un măr
figuranții & obsesia roților pe care au rămas
niște urme, desigur, sudalma e o mărturisire
(nu-i întreba pe cei singuri
dacă sângele are umbră)
se pierd atâtea obiecte omul însuși
de ce ne-am cunoscut noi la poarta
abatorului în mirosul acela insuportabil?
o plută din lemn dulce în ochiul tău stâng
"am să vopsesc orizontul... -spui- potopul
este o piesă de teatru în care joacă devălmășia"
ai spus tu încă și altceva
între mine și tine numai aerul
ca un poem întors de pe front.
vezi mai multe poezii de: Aurel Dumitrașcu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.