Cimitirul personal - Aurel Dumitrașcu
Adăugat de: Adina Speranta

Sunt zile când mori și tu, intrând agale pe
poartă. Și care gunoaie te revendică iar, între ce
vânturi ai un ochi răstignit, cine te duce purpurie-n noroi.
Mă întreb.
Nopți murdare. Nopțile toate sunt mult prea murdare de
frică!- repeți. Și eu nu mai știu nici un leac. Eu
care am citit totul, eu care am văzut totul,
chiar și trupul Ofeliei putrezind lângă trupul lui Mao,
atâtea trupuri din care creșteau până aici pe pământ
drepte sfioase tulpini. Un imperiu. Scriem: un autor e
un om oarecare. Pierdut. Nu te lua după cuvintele lui,
nu te lua după cuvintele mele.
Sunt zile când mori și tu intrând agale pe poartă. Știu
numele tău, te aștept, ne închidem,
stăm goi. Uneori putrezesti tu. Uneori putrezesc eu.
Aproape nimeni nu știe.



vezi mai multe poezii de: Aurel Dumitrașcu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.