Suprafeţele de apă verde forjează-oglinzi
pentru vulturi cu aripi vaste.
Să-mi stea chezaş nu e nimeni şi nici să-mi prindă
pe piept un disc. Trupul poate să-nfrunte vântul
ca un orb felinar de bronz.
Cobor tăcut, gâtuit de imensitate,
pe plaja ruptă din lună
şi calul-n goana al Europei la carul soarelui
îşi uită forma, o clipă, îşi pierde vajnicul
nechezat auriu
Sânt numai ţăndări albastre de hărţi marine
şi astrolabe. În liniştea de demult
dă-n floare peştele-şarpe, scânteia pietrei,
silinţa mea spre cuvânt
vezi mai multe poezii de: Aurel Rău