În marele tablou al lui Brughel Chermeza
dansatorii se învârt, se învârt şi...
mereu se învârt; ţipătul, icnetul şi ...
piuitul cimpoaielor; o goarnă şi scripcile;
Ai zice că-i ţesut din ploaie chimonoul
Ce-i înfăşoară trupul,
În timp ce dansatoarea, ah,
pare gata să cadă.
O! Copac de argint!
O, sclipitoare fluvii ale sufletului!
Într-un cabaret din Harlem
Jucăria mecanică traversează sprintenă scena,
vrednică de-un rege din vremi de demult:
Un căluţ de circ, cu păr de-adevăratelea, alb.
Ochii îi sunt de-un negru sticlos.
Aruncat pe cal porniţi împreună cine
rămâne căpitanul pe lemn de cal
în faţă-n corăbioară veşmânt de fetiţe o stindard
cântec de frunziş şi sunet de orgă vântul nechează
Concert de fanfară grădina publică Nebraska City. Rochii fluide,
volburase, rochii albe ca vara. Feţe, nuanţe carnate zbughite ca
ploaia unor flori de cireş. Şi chicoteli, Dumnezeu ştie, chicoteli
rivalizând cu nechezatul poneilor din Bluesurile Grajdului de Închiriat.
Popor, faceţi loc! trece-un călător!
Un sfeşnic înainte ş-un preot după dânsul;
De săraci se duce un trist coşciug de lemn.
Înfăşurat în trenţe, un corp este într-însul,
Micile biserici se deschid când se lasă amurgul
călugăriţele ies lent şi apoi înşiruite trec pe pod,
se încrucisează la mijlocul podului,se înclină unele
în faţa altora, călugăriţele albe, călugăriţele negre,
Ora douăsprezece noaptea.
Strada, cât vezi cu ochii
Cuprinsă în sinteza lunii,
Şoptitele incantaţii lunare
În mahalaua nemărginită
picoteşte un copac suferind.
Are numai câteva frunze,
foşnesc uşor în vânt.