Om al muncii - Aurel Rău
Adăugat de: Adina Speranta

Acum, fiindcă ziua s-a dus,
zi de muncă peste hârtii,
să iau tableta care tratează ficatul,
e drept, trebuia mai de mult, spre amiază
dar am uitat.

După câțiva pași în lung
pe balconul de unde vezi casele
filând ca lumânări,
să iau tableta care aduce somnul
și pe cea pentru inimă
și să sting.
Poate trag un somn bun.



vezi mai multe poezii de: Aurel Rău




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.