Aurora Luchian - creaţii proprii

Creaţii proprii | Poeziile altor autori | Texte | Proverbe

Aurora LuchianAurora Luchian este o scriitoare de versuri pentru copii, fabule, pamflete, texte umoristice, sonete, epigrame şi catrene. S-a născut la Huşi, judeţul Vaslui, la data de 28 februarie 1970.
A început să scrie din 2009, iar după câteva luni a debutat în cărticica “Draga mea pentru copii”, o colaborare fructuoasă, de 6 ani, unde datorită tirajului său foarte mare, a fost cunoscută printre copiii din întreaga ţară. Poeziile sale sunt recitite pe unele posturi de radio şi televiziune, şi folosite de Ministerul Învăţământului, în Concursurile Naţionale, şi ca materiale didactice pentru preşcolari şi şcolărei.
Autor a cinci volume de poezii, trei pentru copii, "În papuceii copilăriei" şi "Trăistuţa Pedagogului", editura Editgraph, Buzău, / ”Curcubeu de cuvinte” (Auxiliar didactic)/editura Stef, Iași şi al volumelor de pamflete "Unde zboară porcul", împreună cu scriitorul Pavel Nedelcu, şi "Mesagerul hazului în necaz", editura Stef, Iaşi. Urmează un al treilea volum de pamflete, “Mesagerul hazului în necaz”.
Apariţii în nenumărate antologii pe site-urile literare, unde şi publică permanent, a câştigat câteva premii, printre care cele mai importante, Premiu de Excelenţă, la concursul Internaţional din Japonia, în pamflet, Marele Premiu în poveşti cu rimă şi cu tâlc, şi Premiu de Excelenţă în poezia pentru copii.
Colaborator a două publicaţii pentru copii şi o publicaţie specializată în arta decorativă.
Prof. Univ. Marin Cojoc

- - - - - - - - - - -