Am fost trimisă să caut
Fragmente de aur și diamant,
Pe muzică tristă de vioară și flaut,
Dar dansul ciudat al inimii m-a-mpiedicat...
Și am căzut în prăpastia gândului meu netrăit,
Aici se deschid uși înspre care sufletul mi s-avântă,
Unde de prea multe ori l-am găsit rătăcit,
Chiar dacă am tot încercat să-l prind în palma-ți adâncă...
Portalul spre lumea din mine
M-a înghițit și am aterizat
În locul în care nu te așteaptă nimeni;
Un loc pustiu, secat, deloc curat...
Pășesc pe holuri cu lumini stinse,
Printre mângâierile șoaptelor de întuneric...
În urma mea se aud doar strigăte-aprinse
Ale spiritelor ce-mi aduc al fricilor sfeșnic...
Zâmbesc! Nu-i nimic! Doar o fărâmă din mine!
Găsesc normal să mă sărute umbrele și fumul,
(Pedeapsă pentru ochii ce-au comis atâtea crime),
Dar suflu și-mi ies raze albe care-mi arată drumul...
Deschid ziduri spre camere secrete
Și îmi regăsesc patul sfânt al copilăriei...
Oh! Ce vis strajnic despre vieți absente,
În care-am râs doar la marginea tragediei...
Tavan de cer peste un trup rece,
Care tremură în chinuri amare și doruri,
Buzele bolilor minții încearcă să mă-nece,
Sărutând cicatrici adânci ce se transformă-n fioruri...
Întind mâna spre perdeaua neagră,
Care mi-a acoperit fața cu al morții voal
Și încerc să mai simt urme de teamă,
Dar în balta de sânge nu-ndrăznește să apară vreun val...
În degetele ruginite prind putere și-ncerc
Să întorc toate stelele pe dos,
În lumina lor vie să nu mă mai reflect,
Fiindcă chipul ce-l văd nu-l mai recunosc...
O lacrimă sărată se scurge timidă
Și îmi udă eul uscat;
O voce se apleacă și-mi explică haină:
Trezește-te din tine! De astă dată, n-ai visat!
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan