...Și Crai-Nou iarăși pe luntre
Trece abanosul mării
Peste pletele cărunte
De pe munții înnoptării.
Tot împinge-n lături stele
Cu-ascuțișul prorei curbe
Tăind urletele grele
Aburcate-n cer de turbe.
Velele lăsate-n voie
Curg pe drumuri și poiene
Unde merg cu anevoie
Visele fără de gene.
Și se duc unde s-or duce
Printr-o noapte diafană
Din răscruce în răscruce,
Din poiană în poiană.
Cătând basmele pierdute
Ce-au venit din bărci de Lună
Ca să facă începute
Versurile ce adună
Și poveștile pe care
Le-nălțăm câte oleacă
Ca să spună în cântare
Propoziții ce împacă.
Îmbiind să ne învețe
Firul Luna cum îl toarce
De-a avea o frumusețe
Ce trăiește doar în pace.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dragii mei! Vă mulțumesc din tot sufletul!
bragagiu (autor)
vineri, 13 noiembrie 2015
Imi place foarte mult, se simte pasiunea...
george
marți, 10 noiembrie 2015
Cuvinte profunde așternute de tine pe această pagină.
papamirel
marți, 10 noiembrie 2015
Frumos...
Parcă și tu ești din altă lume. .. așa de minunat scrii !
mirimirela
luni, 09 noiembrie 2015
Frumos, ca o poveste din alte vremi!
CTN
luni, 09 noiembrie 2015
Luna însăşi ne învaţă
Frumuseţea ca prefaţă!
Frumos poem. Felicitări!
Cu respect.
silvia simona bodea
luni, 09 noiembrie 2015
Frumos...asa este poemul tau !
traian
luni, 09 noiembrie 2015