Motto: cine nu-ți merită privirea, nu-ți merită nici batjocura.
Ce-oi fi cătat eu în basmul
acela-n care cresc aripi furnicilor
nu mai știu...
Știu doar că era vremea privighetorilor
și-mi mirosea a zmeură și-a istețime
de la lunca-spelunca lui Ilie Pintilie
până la capătul celălalt al verii,
adumbrit de vocile albe ale mestecenilor.
Locul parcă era ales anume
pentru-a petrece și-a juca bătuta în colb
alături de muieri cu priviri ademenitoare,
codane abia înmugurite,
flăcăi care mutau dealuri cu coasa și plugul
și bărbați trecuți cu viața prin pridvorul războaielor.
Nu-i așa că-i de basm?
Mai veneau câteodată Vasilache și Mărioara
și ne inițiau în râsul-plânsul măștilor fără cusur,
ne învățau cum să punem genunchii
pe jugulara dracilor din noi:
să simți dezgustul și dezamăgirea
până-n cel mai singur perete al firii
și-apoi să te-nchini și să taci.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.