Pat îmi făcusem din masa aceea,
grea, pentru adormire după crugul zilelor.
În ultimul pahar dansul baccililor ca un exod lunar se arcuia.
Cântecul violei în pieptul osos se înăbușea murind cu plămânii, mai palidă, uscată, pielea mâinii, pe ultimul pahar, tremura.
Cei din urmă prieteni, baccilii, scânceau lugubra melodie a ultimei toamne; acompaniindu-i, gura mea.
Doamne, te înjură și ochii, demenți, râdeau.
Mercurul termometrului spart se scălda în vinul închegat al ultimei nopți -în sângele altei neîndurate morți.
Sfârșitul, îndepărtatul sfârșit, zăbovea prin aluviunile coastelor rărite.
vezi mai multe poezii de: Benedict Corlaciu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.