Ce simplu... - Benjamin Fondane
Adăugat de: Adina Speranta

Ce simplu e amurgul acesta de sfîrșit
de toamnă! Boi, pe dealuri, duc arătura-n vid.
Septembre strînge-n doniți strugurii toți din toamnă,
și-n tălpile-i desculțe îi calcă sus, în cramă.
Ploaia veni cu sînge și cu furnici, din Sud;
cîte-un pîndar împușcă tăcerea ca un surd,
și liniștea s-adună din mii de cioburi sparte.
O fată, ici, în cîmpuri, a adormit pe spate,
și-acum o duc țăranii pe umeri,
pe sicriu
un clopot își desfoaie buchetul arămiu,
să prelungească, parcă, amiaza din vecerne;
e miros tare umed din fînuri; e devreme,
și-i lîngă raclă bine oriunde te întorci.
Ca totdeauna, viața-i cu garduri și cu porci,
cu vișini și neveste care au țîța seacă.
În anotimp, simți pasul lui Dumnezeu cum calcă
și numără pe mînă cîștigul din fîneți:
mălai e pentru oameni și mei pentru stigleți.
Cirezi halucinate mugesc pe după vie;
femei goale, în lanuri, au pielea pămîntie,
și ai putea pămîntul în pielea lor să-l ai.
Un popă - poate Naiba - cu mintea spre mălai,
peste sicriu, cu brațul întins, blagoslovește.
Din curba lui, pămîntul s-a-ntins, se umflă, crește,
și cheamă către dînsul oamenii de noroi.
Și oamenii se culcă cu sufletu-n noroi,
îl scuipă, îl sărută, îl blastămă, îl iartă -

și bulgării de noapte se prăbușesc pe moartă.



vezi mai multe poezii de: Benjamin Fondane




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.