Scriu când nu-mi ajung vorbele. Nu pentru că sufăr, ci pentru că simt intens și vreau să pun asta în cuvinte. Poezia e colțul meu de liniște, de sinceritate, de contrast — între lumină și întuneric, între control și emoție. N-am vrut să fiu poetă, dar m-au găsit versurile înainte să le caut.
Încă mai simt. Nu știu ce simt.
Încă mi-e dor… sau poate nu?
Încă te văd… dar nu ești tu.
Te-am implorat, te-am menajat.