Sunt o carte frumoasă, trudită de-un autor,
Depusă-n bibliotecă, pe-un raft tăcut și chior.
Dar soarta e ironică și-un pic cam nefirească:
M-a pus între cotoare vechi, ce o să mă pizmuiască.
Stau strâns între Socrate și un Baudelaire în plin declin,
Deși visam la Marquez sau Machado sub un cer mult mai senin,
Sau lângă Shakespeare, poate, în rândul cel mai de sus,
Dar cine-ntreabă cartea ce are ea de spus?
Sunt un volum ales, dar pus acolo-n grabă,
Să stau la numărătoare, să nu fiu pus la treabă.
Suntem așezați în rânduri, ca morții într-un pat,
Să fim, din când în când, de praf doar curățați.
O mână doctorală, ne șterge de uitare și de ani,
Fără să știe prozodie, fără să aibă fani.
Ne-au rânduit estetic, pe culori și pe format,
Căci în marea bibliotecă, fondul de idei e cam ignorat.
Și-aceasta este marea ironie, noi, visători de rând:
Să fim doar niște coperti uitate, sub praf îmbătrânind.
Scriitori de mare anvergură, uitați în rafturi reci,
Acum sunt coplesiți de ignoranță și muți... Poate pe veci .
vezi mai multe poezii de: ZAHARIA IOAN CRISTINEL
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.