Sunt o carte frumoasă, trudită de-un autor,
Depusă-n bibliotecă, pe-un raft tăcut și chior.
Dar soarta e ironică și-un pic cam nefirească:
M-a pus între cotoare vechi, ce o să mă pizmuiască.
Am intrat în turnul cu o sută de pendule.
O sută de ceasuri asincrone…
Niciuna nu bătea la fel cu cealaltă.
Una spunea că e dimineață,
UNEORI, ÎN VIS…
( ,, O călătorie la capătul nopții’’ )
Uneori visez, că sunt poet și pot să scriu
Despre ceea ce aș fi vrut, poate în altă viață ca să fiu