Eu creşteam. Precum pe Ganimede,
Intemperii şi vise mă purtau.
Ca năpastele-mi creşteau, aş crede,
Aripi ce de pământ mă despărţeau.
Creşteam. Şi, urzit spre înserare,
Văl misterios mă învăluia.
Îndrumat de vinul din pahare,
De jocul tristei sticle ce lucea,
Creşteam, dar jaru-n omoplaţi deja
Îngheţa a şoimului mângâiere.
Departe-i timpul când, iubirea mea,
Peste mine ai plutit în sfere.
Dar parcă nu ni-i dat acelaşi cer?
Chiar acesta-i farmecu-nălţimii –
Lebădă ce s-a bocit pe sine
Cu vulturul alăturea te ştii.
vezi mai multe poezii de: Boris Pasternak
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.