Vis urât - Boris Pasternak
Adăugat de: Gerra Orivera

Ascultă viforul, strecurându-se prin gingii,
Ascultă golaşa fugă a diavoleştii zăpezi.
Nu are de ce se zdrobi, şi troienirile
Ca o înlănţuire de fontă alunecă iute
Aşternute pământului,
Peste ţarini, arii şi haturi, ca trenul,
Prin văzduh, prin zăpezi, în chemările vântului.
Printre pini, prin spărturile-n garduri fără de cuie,
Prin scânduri, prin gingiile cocioabelor fără nas.
Peste câmpuri, prin văzduh, peste sau printre îngrădiri,
Văzute în vis de postitorul ceresc.
Dânsul observă: căzut-au dinţii din maxilare.
Şi molfăie castelele, conacele, moşiile peltice,
Totul e dezbătut, nimic nu e-ntreg,
Şi postitorului greaţă i se face de la
Bocănitul oaselor lovite-nde ele.
De la dinţii piloţilor, de la tridente marinăreşti.
De la roşiile ştirbituri ale crenelărilor carpatine.
El vrea să se mişte, să se urnească din loc,
Nu poate să se trezească,
Nu poate, prins în visul ferecat cu zăvoare.
Şi încă mai vede cum pe ogoare de pe malul Stohodului**
Pământul e făcut una cu pământul.
Nu crede ca înălţimea să caşte cândva
În deplina ei beznă, şi pe cer să plutească,
Precum un clopot pe îndepărtata grindă,
Lingoul de argint al depresiunii înghiţitoare,
Limba şi verbul ei – cerescul crai nou.
Nu, gângăvitul, fonfăitul şi răguşitul,
Odată cu sângele înghiţit e de cartilaginoasele ruine.
Bagă mâna în învârtejitul pietriş al viforniţei, –
În palmă se va risipi prin crăpătură,
Ca un ciot cărnos, muşchi fără scop
Pe venă, sfâşiată fatal de o ploaie de gloanţe.
Simţi arsură, ca un dovleac endemic.
Din straturile grădinii el sări peste gard.
E în hârtop. Bătălia l-a rupt,
L-a şfichiuit bătălia, ca pe o sferă
De pe pantă se rostogoli în râpă
Printre pini, prin spărturile din gardul fără de cuie,
Prin scânduri, prin gingiile cocioabelor fără nas.
Ascultă vuietul necuprinderilor neumblate,
Ascultă turbata lor alergare.
Bubuitor – despicătoarea artilerie
Ca nişte talere se gudură la chemările vântului.
Cui să se ataşeze, în măsurători de verste,
Cuvintele poleiului, întunericului şi afeturilor?
Şi povestea alunecă, şi peticele nevrozelor,
Perindându-se ca tifonul în gălbenuşul xeroformului,
Gonesc dinspre tren spre ţarini. În noapte
Gonesc ca platformele, prin zăpadă, spre semafoare.
Dorm frânele trenurilor sanitare.
Şi visează, visează cerescul postitor...

(1914/1928)



vezi mai multe poezii de: Boris Pasternak




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.