Vâjâit străpunge norii,
Ca un bulgăre de foc
Din genuni să-și facă loc
Pe făgașe iluzorii.
Calea laptelui se-nfoaie,
Diamante toarnă-n drum,
Cerul arde, ca și cum
Sori se risipesc în ploaie.
Sare poarta cea senină
Și se varsă din zenit
Un arhanghel istovit.
Prinde chip și dă lumină...
Calcă zarea cea albastră,
Cu aromă de măslin,
Duce un mesaj divin
Dincolo de o fereastră.
- Slavă ție, cea aleasă,
Slavă graalului sfințit,
Nesfârșitul ți-a sădit
Din sămânța-i neculeasă!
Ți-a pus zvâcul ce-nflorește
Și puterea grea din stânci,
Purul apelor adânci,
Vorba care izbăvește.
Dă-le 'naltă întrupare,
Picură-le-ntr-un destin
Ce, prin vremuri, va fi plin
Cu iubire și iertare!
Naște fiul Celui care
Este-Atoateștiutor,
Fă-te mama tuturor,
Mângâiere și-alinare!
C-un sărut depus pe poală,
Pleacă trupul lui smerit,
Zboară-apoi cum a venit.
O nălucă siderală...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu