Din cerul cel senin, arhanghelul coboară
Grăbit el se îndreaptă, spre tânăra Fecioară.
Văzduhul e brăzdat, de aripi de zăpadă
Că îngerii din ceruri, meniți au fost să vadă.
Fecioara stă la rugă şi genele plecate
Umbresc ploapele-i ude, înlăcrimate.
Ea răsfoieşte Sfânta Cartea, în neştire.
Dar întregul ei chip, e numai strălucire.
Veşmântul ei, lumină lină, -n cute,
Ca tivul lat din aur, piciorul să-l sărute.
Marama ei, țesută din umbrele-nserării,
Îi fâlfâie pe umeri, uşor ca spuma mării.
Cu mintea, ea petrece în cer, şi nu se miră,
Când îngerul cel mare, în haină de porfiră,
S-apropie de dânsa, în zbor brăzdând seninul,
Şi-n dulci, cereşti miresme îi dăruiește crinul.
Când i se-nchină-n față slăvita arătare,
Atunci el îi și spune această veste-mare
Cu ochi-nlăcrimați Fecioara se smerește.
Și pe Hristos îndată în trup ea îl primește.
Privind icoana scrisă în umbră şi lumină,
Cu îngerul, alături şi duhul meu se-nchină,
Aceleia, ce-n taina smereniei închisă,
S-a dat să fie foaie Cuvântului – nescrisă.
vezi mai multe poezii de: Preot David Marian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Amin!
Caraban Bogdana
marți, 25 martie 2025