Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXXII

Prin hățișurile moarte
Dor de vechi, lumină albă
Cad din frunze - șoapte
Totul cade.

Iarna de afară a murit în mine,
moartea ei subită naște trandafiri,
a crescut sălbatic un lăstar din rime,
îmi aștern iubirea-n litere subțiri.

Rămân părinții singuri când noi plecăm de acasă
Și nimeni nu mai vine să le mai treacă pragul,
Cu cine stă de vorbă mămica ta frumoasă
Când bătrânețea îi pune în suflet doar oftatul?!

Din cerul cel senin, arhanghelul coboară
Grăbit el se îndreaptă, spre tânăra Fecioară.
Văzduhul e brăzdat, de aripi de zăpadă
Că îngerii din ceruri, meniți au fost să vadă.

Fiecare rană doare veșnic
Fiecare iubire nu se uită
Te-am luat în glumă, te-am ținut la distanță
Dar între noi doi a apărut o alianță

Uneori rădăcinile cresc în sus
se duc adânc în carne și simțiri
până umplu golul dintre celule
și umplu mintea

Îmi răscolește luna
Sipetul cu-amintiri,
Visări adun cât duna,
Deșerte amăgiri...

În dumbrava însorită
Cântă păsările-n cor
Creanga e înmugurită
În văzduh nu-i niciun nor.