În port, nici un vapor,
Și-n larg,
Nici fum, nici pânză, nici catarg!...
Plouă!...
În orașul nostru românesc
Plouă așa cum știm cu toți că plouă -
Plouă „gris” ca-ntr-o estampă japoneză...
Pălmuiți de vânturi
Și scuipați de ploi,
Sfințiți de pe zidul monastirii
Dezbrăcatu-s-au de-odăjdii
La Circ...
Un accident banal -
Un acrobat,
Un salt mortal
După fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o cortină,
și din spasmul agoniei de lumină împrumuți aspecte noi monotoniei.
Întunerec... Întunerec... Întunerec!...
Mireasă-a brazilor geometrici și-a brazdelor însămânțate
- solemnitate albă, rece, fatală, mută și divină - tu vii cu
grații de Madonă sau de Fecioară bizantină și pleci cu gesturi
de bacantă, stigmatizată de păcate.
Imperativă și sonoră ca un final de tamburină, când
fulgerile vagabonde te prind și-ți sfâșie veșmântul, cobori spre
noi, cu lăcomia păgână, caldă și felină a unor buze pătimașe,
ce-ar săruta întreg pământul...
Nu te cunoaștem nimeni!...
Și totuși , te simțim cum mergi cu noi alături, pe câmp
și prin orașe, și cum îți schimbi ființa - proteic anonim -
cu suflet de duhovnic și gesturi de cravașe...
Când Prometeu te-a smuls din mâna atotputernicului Zeu,
îmbogățind cu-o jertfă nouă altaru-arhaicelor mituri, el n-a știut
că - drept răsplată - în urma lui, alt Prometeu îi va reduce
sacrificiul la o... cutie de chibrituri...
Și se făcu lumină!...
Și iată-te stăpână pe cei ce-aveau să fie stăpâni pe-ntreg
pământul...
Și iată-te-mpreună cu ei, pornind de mână, ca să-i deprinzi