O, noapte, cetate de tăciune,
Fereastra ferecată ți-am deschis
Și, pe sub ale tale voaluri brune,
M-am strecurat pe calea unui vis!
Am străbătut sălbatice ținuturi,
Dar știu precis: îl căutam pe El,
Pe-acel Atlas, cu zori și cu-asfințituri
În cerul de pe umeri de oțel.
M-am cățărat și am privit spre lume
Din turnul împietrit al unui stei,
Mă înghițeau flămânzii nori în spume,
Iar lumea se pitea în ochii mei.
Un fir de vânt sălta-n văzduh mireasmă,
Să-i umple nesfârșirea de azur
Cu tămâiosu-i abur de agheasmă -
Un cântec de lumină alb și pur,
Ca dintr-un rai cu porțile deschise.
Era aroma crinului culcat
Pe perna mea (cât m-a purtat în vise),
De-un prinț sau, poate, chiar de-un împărat.
Cu-aripi de foc sub mantia-i albastră,
Pierdut luceafăr prin necunoscut
S-a scurs în toiul nopții pe fereastră,
Dar, din arida-i țară, n-a știut
Cum se trezește-o zână. C-un sărut...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.