La țărm sub nisip se usucă
Oase albite şi-un craniu de cal
O stranie şi nelumească nălucă
Împietrită în chip mineral.
Acela chiar a fost calul meu
Ce m-a purtat de copil pe coline
Ce s-a luptat în cer cu un zmeu
Şi-a înviat în cugetul din mine.
Nu am nimic să îți mai spun i-am zis
Paște deci calule din mine iată
Trupul acesta de pământ și vis
Care în umbra mea ți se arată.
Paște deci calule și nu mă ocroti
Acest desag de albe oseminte
Doar cu speranța că-ntr-o bună zi
Ne-om întâlni pe ţărmurile sfinte
Unde cai albi nu pasc decât
Jar dătător de forţe înaripate
Și se ridică-n zbor spre absolut
Spre zarişti de lumini imaculate.
Ajuns pe undeva printr-o cetate
Calul meu bun mai cară-mă odată
Eu care te-am hrănit pe săturate
Cu trupul meu o vreme-ndelungată.
Sunt sigur că va fi frumos atunci
Să-ți rupi zăbala hamului buiastră
Să paști netulburat prin lunci
După perdeaua zilelor albastră.
vezi mai multe poezii de: marin.mihalache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.