Se’nvârt ameţitoare, nestăvilite clipe
Cu îngerii din ceruri ’ntrecându-se în zbor
Să aducă slava sfântă şi harul pe aripe
Să se preschimbe Domnul pe muntele Tabor.
O, mielule, simbol tainic
Al legăturii noastre cu increatul,
Simbol al slavei și al bucuriei
Al celor blânzi, săraci dar curați,
Iar ne retragem în pustiul adânc al tăcerii
Oștirile noastre-s ostenite și mult prea puține
Unii s-au stins alții-au ales arginții trădării
Alții s-au dus la idoli în burg să se-nchine.
Morminte-s pline de oştiri de oase
Şi carnea gintei-i pulbere şi scrum
Trag pluguri brazde dureroase
Prin cimitire la răscruci de drum.
Am ajuns precum Ovid în exil
La Pontul Euxin în surghiun
Sunt singur aici străin și umil
Plecat după traiul mai bun.
S-a stins şi mama, vaduva din sat
Ceasul a stat, n-a mai voit să bată.
Dar a murit cu sufletu-mpăcat
Că pe Iisus se duce să îl vadă.
S-a spart oglinda de argint
A lacului de la marginea
Savanei şi cioburile topite
S-au prefăcut în lumină.
Prin clăi de fân respiră vântul
Un suflu galben de căldură
Şi se usucă iarba-n crânguri
Şi florile în bătătură.
Pe mirişti se împleticea ploaia
Ca o pasăre beată și amețită.
Suveici de vânturi uscăţive
Depănau fuioare din covoarele
Limbile flăcărilor de foc
Se vedeau în deșertul
De dincolo de estuare.