Noaptea prinde caii-n şa,
le potcoveşte copitele
şi-i lasă să zburde prin câmpie,
să pască-n ierburi ne-ncepute.
Dimineaţa aleargă-n galop
pe drumuri de pulbere şi pietre
de-n urma lor
sar scântei în ochii la stele.
Sunt caii de întuneric zănatici şi iuţi
ce sperie iepuri şi păsări,
poartă cerul în coame şi-l vântură-n ploi
până se netezeşte şi se subţiază
ca tăişul coasei pe cremene.
Veniţi să vedeţi dimineţile înainte de răsărit,
siluetele cailor la orizont
de-abia distinşi la culoare şi fără umbre,
pasc stele pe dunga unui râu
ce abia mai şipoteşte între maluri
şi ele se ondulează frumos.
Câmpul se acoperă cu trupuri de ţărani
răsfiraţi fără picioare,
eu privesc fântâna în cumpănă
cu ciutura ridicată
şi caii roşii la răsărit.
vezi mai multe poezii de: flavius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Complex si frumos. Imi plac mult poeziile tale.
roxana
marți, 07 iulie 2015