Ai plecat când flori înfloreau
și primaverile s-au uscat
în lanțul clipei ruginite
a timpului gol.
Parfumul trupului meu și al tău
a alunecat în gauri negre
pierzându-și esența undeva
între a fost și cândva
fără sens.
Umbrele noastre crescute spini
ne întră în carne
amestecându-se
cu abisul dorinței crude
în ochiul întors dureros
spre trecutul înghețat.
Se întinde uitarea prin timp
ca o molimă binecuvântată
sub un cer și un pământ
comun.
Mai știi oare
că am fost cândva
caișii roz
cu miros de îmbrățișare?
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.