Visez sau merg cu pasul absent
întrebarea stă suspendată deasupra mea
nu știu încă lumea se sfărâmă sau
părți din mine rămân pe undeva.
M-am întâlnit pe drum cu cineva
nestrăin de mine, eu străin de el
ce-mi poartă umbrele într-o desagă cusută cu ață albă
prin toate ungherele și căile care le calc
Cândva
niște experiențe
poate nu
niște cuvinte
Se duce o navă către spații
neregulate
și mâinile îmi cresc
până undeva unde mi-am prins degetele în incertitudini cleioase
Aud doar
zgomotul unei clipe
risipit în sânge
și resemnarea vieții
Au crescut copacilor mâini
ce uneori știu cânta,
alteori să mângâie știu
una, doua, sute
Trunchiul noduros crește
în carne, oase și ochi
fără putință de oprire
sau de respiro
Am așteptat să mă suni
în zilele fără soț
până s-a făcut seară
și au început zilele cu soț
Stau închis intr-o lume
în care propriile mele întrebări
se lovesc de pereți tulburi
și sună întotdeauna a gol
Ne-am frânt într-o mie de bucăți
fiecare bucată strigă în noi
neputința,
dorul de doi,