Noaptea în care întunericul mi-e duşman
nu mă mai încălzeşte cu iluzii
apropierea ta e o depărtare de lumină,
clipele bat în tâmple la porţi nesigure
pe care nu le poate deschide vântul.
Pe dincolo trece calea ferată a tinereţii
şi nu întâlneşte nicio gară
în care se doarme în sala de aşteptare.
Visele frumoase şi femeile care mă iubeau
caută prin fiecare compartiment
să prindă un loc
până nu intră trenul în tunelele Văii Jiului.
Acum am ieşit s-a făcut ziuă şi lumina-i puternică,
munţii s-au depărtat şi câmpia pe care o străbat
miroase a pâine şi fân cosit,
drumul pe care merg continuă spre sud
Păsările îl însoţesc, praful se răspândeşte
ca ploile repezi de vară
din care ieşi cu hainele grele de bătrâneţe
şi cu singurătatea spânzurată de gât
ca o ciutură de cumpăna fântânii.
Până-n capitală privesc nepăsător Bărăganul
întinderea lui e ca o dulce alinare
ce se varsă-n mine-n linişte,
pacea mă cuprinde-n gânduri
şi-n aşteptarea impactului.
vezi mai multe poezii de: flavius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mi-a placut si-l voi reciti.
cu bine
adina.e
joi, 03 septembrie 2015