Lung suspină-afară frunza, prinsă-n vria ei bălaie.
S-a-nserat și vântu-i cântă "lerui ler", cu glas de aur,
Se așterne peste toate cu zbor rece, de balaur
Și-n răbdarea-i infinită,-ncremenirea o desfoaie.
Caldă-i liniștea odăii! Parfumate șoapte lasă
Samovarul plin cu pura fierbere de floare-albastră...
Numai toamna sparge dreve, lăcrimândă, la fereastră
Și cerșește ajutorul prin perdeaua unduioasă.
Bate gongul o pendulă, căci i-a dat târcoale ora
Verde-a timpului pe ducă înspre anotimpul rece.
Lira-nfrigurată-a serii cu ecouri îl petrece
La răscrucea-mpotmolită în tărâmul tuturora.
Nu doresc tânguitoarea iarnă-n rătăcirea căii,
Însă timpul n-are spațiu, nici posibilă oprire.
Îi dau somnului aripă și dulceagă ispitire
Cu-ale ceaiului eteruri. Caldă-i liniștea odăii!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.