Se-ntoarse calul fără frâie
Din lunga lui peregrinare,
Luptase aprig, mai să fie
Atins de lănci ucigătoare.
Spre tronul regelui de negru,
Cădeau pionii fără armă,
Se anunța un duh integru.
(Dar goarna sună de alarmă).
Și din cetate ies nebunii,
Amenințări diagonale,
Bat caii ropotul furtunii
Pătratele aleargă-n cale.
Regina schimbă toalete
Amenințând pătratul sacru,
Și riga cu mișcări încete
Croiește planuri de masacru.
Iar calul alb, lovit din coaste,
Se-ntoarce răscolind nisipuri,
Sclipește noaptea peste oaste
Și-cetineala rupe chipuri.
În urma calului, la pândă
S-a așezat sculptata curte.
Așteaptă semne de izbândă
De la pedeștrii duși în lupte.
Un preasupus lovit de moarte,
Cu răni la cap poftește-n față
Și povestește ca din carte
De Fulger Alb rămas în viață.
Din jilțul său bătrânul Rigă
Convoacă trupele la sfadă,
Se-nfurie, lovește,strigă,
Regina-l ține să nu cadă.
Și-n aer se strecoară teama;
E ora două dimineață,
La curtea Negrului dau iama
Nebunii regelui de ceață.
ȘI Turnurile în coloană,
Pioni cu capete de fildeș,
Atacă neagra garnizoană
Cu tunuri, săbii-groaznic iureș.
Porni și calul să-mplinească
Destinul regelui de noapte,
Umila față-mpărătească
Aude tropote de moarte.
Miroase -a sânge sala mare,
Lumina parcă-i sângerie;
Mai este cale de scăpare?
Mai poate cineva să știe?
Spre colțul tablei, o speranță,
Ne ducem viața înainte.
Sfârșește regele din stanță
Într-un șah- mat, fără cuvinte.
vezi mai multe poezii de: ilie scarlat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.