Un pas solemn și mâini cu flamuri saltă.
Între văzduh și recele pământ,
Călușul strigă bântuiri de vânt,
S-aducă tălpii aripă înaltă.
Începe joc de naștere și moarte
Pe un tărâm arid și bărbătesc,
Iar pașii seamănă și pârjolesc,
Îndeamnă cântul călător departe.
Se-apleacă inimi să asculte setea
De ploaie verde-a florilor de leac.
Când datina s-a-ntins din veac în veac,
Pe orice vârstă și-a lipit pecetea.
Cad trupuri albe, doar să se ridice
Cu bucuria vedrei la belșug,
Cu adâncata patimă din plug
Și cu balansul secerei în spice.
E-o horă răzvrătită și haiducă,
E chiotul străvechi și iar e zbor,
Cum pleacă apa-n râu, de la izvor
Și țâncul de la sânul de mămucă.
E ritmul insistent al rădăcinii,
Care-ar străpunge-n miez ogorul nins,
Pentru-a-și afla un rai de neatins,
Ca viscolul în arșița luminii.
Semeață și fidelă armoniei
Stă împlinirea dansului rotat,
În ulii și prigorii avântat
Și-ntors în nemurita pace-a gliei.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.