Întunecată-mi e mintea,
Încăperea de asemenea,
Inima-mi plânge de milă,
Soarta nu-mi mai face față.
Scriu rânduri cu sufletul pe rug,
Afundându-mă profund în mine,
Eu fiind un simplu om într-un mormânt,
Mormânt fiindu-mi propria lume.
Închid ochii și visez,
Mă bântuie un trist coșmar,
Se făcea că-s fericită,
Ce chin, n-aș putea scăpa de un așa calvar.
Cu lacrimi în suflet aștern aste cuvinte,
Ochii mi-s sătui de plâns,
Sătui de trăit, de suferit
Au ales să moară cu tot cu mine.
vezi mai multe poezii de: MoiseiLarisa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.